Roger Federer și-a recunoscut dezamăgirea după eliminarea de la US Open 2019. Elvețianul părăsește pentru a doua oară consecutiv turneele de Mare Șlem cu un sentiment nefamiliar, că s-ar fi putut mai mult. După ce a scăpat printre degete două mingi de titlu la Wimbledon în finala cu Novak Djokovic, pentru ca ulterior să cedeze partida în tiebreak-ul decisivului, Federer s-a lovit și de probleme de ordin fizic în sfertul de finală cu Grigor Dimitrov de la US Open 2019, fiind din nou întors din drumul spre victorie, de la 2-1 la seturi. Nu se plânge însă, acceptând înfrângerea cu fruntea sus.
„Pur și simplu e dezamăgire pentru că s-a încheiat, deoarece simțeam că joc chiar bine după câteva începuturi dificile. Până la un punct, este un fel de oportunitate ratată, pentru că ești în față, poți smulge o victorie, să mergi mai departe, apoi ai două zile de pauză. Lucrurile arătau bine. Dar, trebuie să accepți înfrângerile. Fac parte din joc. Aștept să petrec timp cu familia, lucruri de genul ăsta. Viața merge înainte și este ok„, a transmis Roger Federer la conferința de presă, după 6-3, 4-6, 6-3, 4-6, 2-6 în fața lui Grigor Dimitrov.
O dată în plus, marele campion elvețian și-a arătat clasa, ducând partida la finiș în ciuda faptului că în setul decisiv a avut dificultăți în a returna și a răspunde mingilor joase, și și-a pierdut serviciul de două ori în primele trei game-uri. Elvețianul a refuzat apoi să vorbească pe larg despre problemele fizice, din cauza cărora a plecat la vestiare pentru time-out medical înainte de startul decisivului, dându-i credit lui Dimitrov. „Am simțit ceva pe toată durata meciului. Asta e. Am putut să joc. Vina mea că nu am câștigat. Uitați cum e – acolo, la 2-2, a fost un moment în care a trebuit să încerc să decontractez câte ceva, să mă relaxez. Am încercat să văd dacă va fi mai bine. Dar acesta este momentul lui Grigor, nu al corpului meu„, a expediat Federer subiectul.
Cel mai vârstnic sfertfinalist într-un Grand Slam de la Jimmy Connors (1991) încoace, Roger Federer a mai spus că 2019 rămâne un sezon bun pentru el. „Cred în continuare că a fost un sezon bun. Acum e o dezamăgire, dar când voi reveni, va fi totul bine”, a transmis jucătorul care, în start de sezon, a câștigat trofeul cu numărul 100 al carierei. După succesul de la Dubai, Federer a câștigat Masters-ul de la Miami, a triumfat pentru a zecea oară la Halle, a jucat finală la Indian Wells, iar la prima ediție de Roland Garros jucată din 2015 încoace, a ajuns până în semifinale, acolo unde a cedat din nou în clasicul cu Nadal.
Roger Federer este calificat dejja matematic la Turneul Campionilor pentru a 17-a oară în carieră (10-17 noiembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER